apoMedi - Farmacistul tău de acasă

Stilul de viață sănătos, atenția la alimentație, mișcarea regulată precum și prevenția unor posibile afecțiuni tind să devină o preocupare tot mai frecventă în societatea ultimilor ani. Accesul la informație oferă nenumărate perspective însă, pe de altă parte, ne poate duce și în extrema în care alegem să ne fim propriii doctori și să căutăm propriile soluții dintre cele recomandate de entități mai puțin specializate. Expertiza noastră de peste 15 ani în dezvoltatarea de soluții software în domeniul medical ne îndeamnă să fim precauți și să recomandăm la rândul nostru această bună practică tuturor clienților noștri.

Unul dintre produsele software dezvoltate de Kronsoft Development, destinat pentru moment exclusiv clienților din Germania și care vine în întâmpinarea unui stil de viață sănătos, asumat și controlat este apoMedi, o aplicație pentru smartphone și tabletă, intuitivă, ușor de folosit și care aduce beneficii rapide pacienților chiar din confortul propriilor locuințe, având, totodată garanția ghidajului oferit de specialiștii în domeniu.

Ce este apoMedi, "Farmacistul tău de acasă"?

Scopul principal al acestei aplicații este acela de a oferi pacientului un mediu sigur și controlat în care să ia deciziile legate de medicația recomandată și care să îl ajute să se organizeze pe termen lung sau scurt, pe timpul tratamentului. Similar, acest produs răspunde și altor nevoi în afară de tratamentele medicale, fiind o resursă foarte utilă și în rândul celor care doresc un stil de viață mai sănătos, urmează anumite diete, folosesc suplimente sau vitamine, în general oricui vrea să se asigure că deciziile luate în acest domeniu sunt corecte și confirmate de un specialist.

apoMedi îți planifică tratamentul și te ajută să îl achiziționezi rapid din farmacie

Folosind tehnologii moderne, precum Ionic, Angular, RxJs, NgRx, Cordova,Typescript, Gradle, această aplicație permite fiecărui utilizator să trimită o precomandă către farmacie pentru medicamentele sau suplimentele pe care are nevoie să le achiziționeze. Acest lucru poate fi făcut utilizând fotografia unei rețete oferite de medicul specialist sau fotografia unui medicament, un mesaj text, scanând codul de bare de pe cutie sau pur și simplu căutând produsul direct în aplicație. În felul acesta, clientul poate verifica de unde și când poate intra în posesia medicamentului dorit, fără a fi nevoit să se deplaseze în mai multe farmacii pentru a verifica disponibilitatea acestuia.

Cu ajutorul apoMedi beneficiezi și de un jurnal al schemei tale de tratament

O altă funcție utilă a aplicației apoMedi este aceea că oferă posibilitatea de monitorizare a procesului de medicație și de administrare a medicamentelor. Pacientul are acces la stocul existent de medicamente, precum și posibilitatea de a fi notificat în legătură cu acesta, pe baza cantității de care are nevoie și a cantității pe care o deține. Prin înregistrarea planului de medicație se poate realiza un jurnal zilnic, pe care pacientul să îl urmeze, fără a se îngrijora că va uita să administreze medicamentul potrivit la ora potrivită, el fiind notificat prin intermediul unei alerte.

Cu apoMedi vei ști cum interacționează medicamentele prescrise

Mai mult decât atât, el are acces la toate informațiile necesare despre medicament, efecte adverse, interacțiunea cu alte medicamente și orice alte aspecte de interes disponibile pe prospect. Astfel, în cazul în care pacientul adaugă un nou medicament la lista celor deja existente și înregistrate în platformă, aplicația identifică posibilele contraindicații care pot apărea în cazul administrării simultane a celor 2 medicamente și evidențiază substanțele cu pricina. Această funcție oferă un plus de siguranță pacientului, cu precădere în cazul în care medicația este oferită de medici diferiți, care, poate, nu au acces la recomandările făcute de ceilalți colegi de breaslă.

 

Cum facem o precomandă cu ajutorul apoMedi

În coșul de cumpărături pot fi adăugate mai multe medicamente pentru aceeași precomandă, indiferent de tipul căutării – fotografie, text, stoc existent. Acest lucru îi facilitează pacientului accesul la medicație într-o singură precomandă, fără a fi nevoit să se deplaseze în mai multe farmacii pentru a verifica disponibilitatea produselor și să aștepte la cozi. În cazul în care medicamentele dorite se află pe stoc, pacientul poate merge să le ridice sau, în eventualitatea în care farmacia aleasă dispune de opțiune de curierat, produsele pot ajunge acasă la pacient și în acest fel.

 

Farmacistul-consultant de încredere apoMedi te ghidează în planul tău de tratament

Aplicația dispune și de o funcție de chat, prin intermediul căreia utilizatorul primește răspuns imediat de la farmacie cu privire la solicitarea sa, dacă este cazul. Aspecte precum disponibilitatea medicamentului, prețul și ora la care poate fi ridicat din farmacie, diverse întrebări despre interacțiunea cu alte medicamente, efecte secundare sau orice alte solicitări există, pot fi adresate prin intermediul chat-ului, exact în maniera în care clientul era obișnuit să o facă în farmacie.

ApoMedi: ușor de folosit, de pe orice dispozitiv, pentru o viață mai ușoară

apoMedi  poate fi utilizată pe mai multe dispozitive în același timp. Datorită acestei funcționalități, se poate administra același cont în paralel, lucru util cu precădere persoanelor mai în vârstă. Astfel că, în cazul în care pacientul vârstnic are dificultăți în adăugarea sau eliminarea unor medicamente sau în verificarea stocului, el poate ruga o rudă sau un apropiat să facă acest lucru pentru el, de pe un alt device, de la orice distanță, furnizându-i datele de acces. Trebuie menționat și faptul că transmiterea informațiilor și datele sunt criptate TLS/ SS, conform celui mai înalt standard de securitate în prezent.

 

Utilizatorii apreciază apoMedi deoarece prin intermediul acestei aplicații își pot crea o imagine de ansamblu asupra întregului parcurs medical și pot beneficia de asistență și de ajutor specializat fără a fi nevoie să se deplaseze de fiecare dată spre o farmacie. Facem un pas înainte spre un viitor mai sănătos, mai asumat și controlat chiar din intimitatea locuinței clienților noștri.

Comments

No Comments

Write comment

* These fields are required